Cartea Urantia

Capitolul 106

Nivelurile realităţii universului

106:0.1 (1162.1) NU ESTE suficient ca muritorul ascendent să aibă noţiuni despre relaţiile Deităţii cu geneza şi despre manifestările realităţii cosmice. El ar trebui de asemenea să înţeleagă ceva din relaţiile existente între el însuşi şi numeroasele nivele ale realităţilor existenţiale şi experienţiale, ale realităţilor potenţiale şi actuale. Orientarea omului pe pământ, clarviziunea sa cosmică, precum şi orientarea conduitei sale spirituale, sunt toate întărite printr-o mai bună înţelegere a realităţilor universului şi a tehnicilor lor de interasociere, de integrare şi de unificare.

106:0.2 (1162.2) Marele univers în starea sa prezentă şi maestrul univers emergent sunt constituite din numeroase forme şi faze ale realităţii, care, la rândul lor, există pe mai multe nivele de activitate funcţională. S-a făcut aluzie anterior, în aceste capitole, la aceste multiple forme şi faze ale realităţilor existente şi latente, şi, pentru a facilita conceperea lor, noi le grupăm acum în următoarele categorii:

106:0.3 (1162.3) 1. Finite incomplete. Acesta este statutul prezent al creaturilor ascendente ale marelui univers, statutul prezent al muritorilor Urantiei. Acest nivel înglobează existenţa creaturilor, de la fiinţele umane planetare până la cele care şi-au atins destinul, dar fără a le include pe acestea din urmă. El se referă la universuri de la primele lor începuturi fizice până la, fără a include şi aceasta, ancorarea lor în lumină şi în viaţă. Acest nivel constituie periferia prezentă a activităţii creative în spaţiu şi în timp. El pare să se deplaseze către exterior plecând din Paradis. Într-adevăr, la încheierea prezentei ere universale, marele univers va atinge stadiul luminii şi al vieţii, şi această epocă va vedea cu siguranţă apărând o nouă ordine de creştere în dezvoltarea de pe primul nivel al spaţiului exterior.

106:0.4 (1162.4) 2. Finite maxime. Acesta este prezentul statut al tuturor creaturilor experienţiale care au atins destinul lor - destinul aşa cum este revelat în limitele prezentei ere a universului. Universurile însăşi pot atinge statutul lor maxim atât din punct de vedere spiritual cât şi fizic, dar cuvântul maxim este el însuşi un termen relativ - maxim în raport cu ce? Ceea ce este maxim şi aparent final în prezenta epocă a universului se poate să nu reprezinte decât un real început în termenii epocilor care au să vină. Unele faze ale Havonei au atins ordinea maximă.

106:0.5 (1162.5) 3. Transcendentalele. Acest nivel suprafinit urmează progresul finit (anticipându-l). El implică geneza prefinită a începuturilor finite şi semnificaţia postfinită a tuturor sfârşiturilor sau a destinelor aparent finite. Multe dintre elementele Paradisului Havona par să aparţină ordinii transcendentale.

106:0.6 (1162.6) 4. Ultimele. Acest nivel înglobează ceea ce are o semnificaţie la nivelul maestrului univers şi are înrâurire asupra nivelului destinului maestrului univers desăvârşit. Paradisul Havona (şi în particular circuitul lumilor Tatălui) are, sub multe raporturi, o semnificaţie ultimă.

106:0.7 (1163.1) 5. Coabsolutele. Acest nivel implică proiecţia experienţialelor asupra unui câmp de expresie creativă depăşind maestrul univers.

106:0.8 (1163.2) 6. Absoluturile. Acest nivel implică prezenţa eternă a celor şapte Absoluturi existenţiale. El poate totodată să comporte un oarecare grad de realizări experienţiale asociate, însă, dacă este astfel, noi nu înţelegem cum. Poate că este aşa prin potenţialul de contact al personalităţii.

106:0.9 (1163.3) 7. Infinitatea. Acest nivel este preexistenţial şi postexistenţial. Unitatea necalificată a infinităţii este o realitate ipotetică anterioară tuturor începuturilor şi posterioară tuturor destinelor.

106:0.10 (1163.4) Aceste nivele ale realităţii sunt simboluri de compromis potrivite prezentei epoci a universului şi perspectivelor muritorilor. Există şi multe alte moduri de a contempla realitatea sub un unghi altul-decât-cel muritor şi din punctul de vedere al epocilor universale diferite. Trebuie deci să se recunoască că conceptele prezentate aici sunt în întregime relative, în sensul că ele sunt condiţionate şi mărginite de:

106:0.11 (1163.5) 1. Limitările limbajului muritorilor.

106:0.12 (1163.6) 2. Limitările minţii muritorilor.

106:0.13 (1163.7) 3. Dezvoltarea limitată a celor şapte suprauniversuri.

106:0.14 (1163.8) 4. Ignoranţa voastră în ceea ce priveşte cele şase ţeluri primordiale ale dezvoltării suprauniversale care nu ţin de ascensiunea muritorilor în Paradis.

106:0.15 (1163.9) 5. Inaptitudinea voastră de a înţelege un punct de vedere, chiar şi parţial, al eternităţii.

106:0.16 (1163.10) 6. Imposibilitatea de a descrie evoluţia şi destinul cosmice în raport cu toate epocile universale, şi nu numai în raport cu prezenta epocă de dezvoltare evolutivă a celor şapte suprauniversuri.

106:0.17 (1163.11) 7. Incapacitatea oricărei creaturi de a înţelege semnificaţia reală a preexistenţialelor sau a postexistenţialelor - ceea ce se întinde înainte de începuturi şi până după destine.

106:0.18 (1163.12) Creşterea realităţii este condiţionată de circumstanţele epocilor succesive ale universului. Universul central nu a suferit nici o schimbare evolutivă în era Havonei, însă, în prezentele epoci ale erei universale, el suferă anumite modificări progresive induse de coordonarea cu suprauniversurile evolutive. Cele şapte suprauniversuri care evoluează acum vor atinge cândva statutul consolidat al luminii şi al vieţii; ele vor ajunge, cândva, la limita lor de creştere pentru prezenta epocă a universului. Dar nu este nici o îndoială că noua epocă, epoca primului nivel al spaţiului exterior, va degaja universurile de ceea ce limitează destinul lor în prezenta epocă. Saturarea se suprapune continuu peste desăvârşire.

106:0.19 (1163.13) Acestea sunt câteva dintre limitările întâlnite în încercarea noastră de a prezenta un concept unificat al creşterii cosmice a lucrurilor, a semnificaţiilor şi a valorilor, şi a sintezei lor pe nivelele realităţii mereu ascendente.

1. Asocierea primară a funcţiunilor finitului

106:1.1 (1163.14) Fazele primare (sau originare ale spiritului) ale realităţii finite găsesc o expresie imediată la nivelul creaturilor sub forma personalităţilor perfecte, iar la nivelul universurilor sub forma perfectei creaţii a Havonei. Chiar şi Deitatea experienţială este astfel exprimată în persoana spirituală a Dumnezeului Suprem în Havona. Dar fazele secundare ale finitului sunt evolutive, condiţionate de timp; integrarea lor cosmică depinde numai de creşterea şi de înfăptuirile lor. Toate ansamblurile finite secundare sau cele pe cale de perfecţionare trebuie în cele din urmă să atingă acelaşi nivel cu perfecţiunea primară, dar acest destin este supus unei întârzieri în timp. Această întârziere este o calitate constitutivă a suprauniversului care nu este înnăscut în creaţia centrală. (Noi ştim că există perioade terţiare finite, dar tehnica integrării lor nu este încă destăinuită.)

106:1.2 (1164.1) Această întârziere a suprauniversului, acest obstacol pe drumul perfecţiunii, le îngăduie creaturilor să participe la creşterea evolutivă. Aceasta le dă deci posibilitatea să intre în asociere cu Creatorul pentru a evolua ele însele. Şi, în timpul acestei perioade de expansiune crescândă, ceea ce este incomplet intră în legătură cu ceea ce este perfect cu ajutorul lui Dumnezeu cel Septuplu.

106:1.3 (1164.2) Dumnezeul Septuplu semnifică recunoaşterea de către Deitatea Paradisului a barierelor timpului în universurile evolutive din spaţiu. Oricât de departe de Paradis s-ar situa originea unei personalităţi materiale demne de a supravieţui, şi oricât de adânc afundată ar fi în spaţiu, ea îl va găsi pe Dumnezeul Septuplu prezent şi acordându-şi ajutorul său îndurător şi afectuos de adevăr, de frumuseţe şi de bunătate acestei creaturi nedesăvârşite care se zbate în evoluţie. Ajutorul divinităţii celui Septuplu se extinde către interior, prin Fiul Etern până la Tatăl Paradisului, şi către exterior, prin Cei Îmbătrâniţi de Zile până la Părinţii universurilor locale - Fiii Creatori.

106:1.4 (1164.3) Fiind personal şi înălţându-se prin progres spiritual, omul găseşte divinitatea personală şi spirituală a Dumnezeului Septuplu; însă există şi alte faze ale Septuplului care nu ţin de progresul personalităţii. Aspectele divinităţii acestei grupări septuple de Deităţi sunt în prezent integrate în legătura dintre cei Şapte Maeştri Spirite şi Autorul Comun, dar ei sunt meniţi să fie veşnic unificaţi în personalitatea emergentă a Fiinţei Supreme. Celelalte faze ale Deităţii Septuple sunt în mod divers integrate în timpul prezentei epoci a universului, dar toate sunt deopotrivă menite să fie unificate în Suprem. În toate fazele, Septuplul este sursa unităţii relative a realităţii funcţionale a marelui univers în starea sa prezentă.

2. Integrarea supremă secundară a finitului

106:2.1 (1164.4) După cum Dumnezeu cel Septuplu coordonează funcţional evoluţia finită, tot astfel şi Fiinţa Supremă este culmea deităţii din evoluţia marelui univers - evoluţia fizică din jurul unui nucleu al spiritului, şi dominaţia finală a acestui nucleu de spirit peste domeniile evoluţiei fizice care se rotesc şi se învolburează în jurul lui. Toate acestea au loc potrivit cu mandatele personalităţii: personalitatea paradisiacă în sensul cel mai elevat, personalitatea Creatorului în sensul universului, personalitatea muritorului în sensul uman, personalitatea Supremă în sensul culminant sau totalizator experienţial.

106:2.2 (1164.5) Conceptul de Suprem trebuie să îngăduie recunoaşterea diferenţială a persoanei spirituale, a puterii evolutive şi a sintezei putere-personalitate - unificarea puterii evolutive cu personalitatea spirituală şi dominarea primei de către cea de-a doua.

106:2.3 (1164.6) În ultimă analiză, spiritul vine din Paradis prin Havona. Energia-materie pare să evolueze în profunzimile spaţiului; ea este organizată ca putere de către copiii Spiritului Infinit în conjuncţie cu Fiii Creatori ai lui Dumnezeu. Şi toate astea sunt experienţiale; este o operaţiune în timp şi în spaţiu, implicând un vast evantai de fiinţe vii cuprinzându-i chiar şi Creatorii divini, precum şi creaturile evolutive. Stăpânirea puterii Creatorilor divini în marele univers se extinde lent, pentru a îngloba stabilirea şi stabilizarea evolutivă a creaţiilor din spaţiu-timp, iar aceasta reprezintă înflorirea puterii experienţiale a Dumnezeului cel Septuplu. Ea înglobează toată gama de realizări ale divinităţii în timp şi în spaţiu, de la dăruirea Ajustorilor de către Tatăl Universal până la dăruirea vieţii de către Fiii Paradisului. Este vorba de o putere câştigată, de o putere demonstrată, de o putere experienţială a Deităţilor Paradisului.

106:2.4 (1165.1) Această putere experienţială care rezultă din realizările divinităţii Dumnezeului cel Septuplu manifestă ea însăşi calităţile coezive ale divinităţii sintetizându-se - totalizându-se - ca putere atotputernică a măiestriei experienţiale dobândite de către creaţiile evolutive. La rândul ei, această putere atotputernică îşi găseşte coeziunea spirit-personalitate pe sfera-pilot a centurii exterioare a lumilor Havonei, în uniune cu personalitatea spirituală, prezentă în Havona, a lui Dumnezeu Supremul. Deitatea experienţială duce astfel la apogeul ei lunga luptă evolutivă conferind, produsului puterii timpului şi a spaţiului, prezenţa spirituală şi personalitatea divină care rezidă în creaţia centrală.

106:2.5 (1165.2) În felul acesta reuşeşte Fiinţa Supremă, în cele din urmă, să înglobeze toate atributele a tot ceea ce evoluează în timp şi în spaţiu, şi să înzestreze aceste calităţi cu o personalitate spirituală. De vreme ce creaturile, şi chiar şi muritorii, participă în calitate de personalităţi la această maiestuoasă operaţiune, ele vor obţine în mod sigur capacitatea de a cunoaşte Supremul, precum şi de a percepe Supremul ca adevăraţi copiii ai unei asemenea Deităţi evolutive.

106:2.6 (1165.3) Mihail din Nebadon se aseamănă cu Tatăl Paradisului deoarece se împărtăşeşte din perfecţiunea sa paradisiacă. Tot astfel, muritorii evolutivi vor ajunge într-o zi la înrudirea cu Supremul experienţial, căci ei se împărtăşesc cu adevărat din perfecţiunea sa evolutivă.

106:2.7 (1165.4) Dumnezeu Supremul este experienţial; este deci complet cognoscibil prin experienţă. Realităţile existenţiale ale celor şapte Absoluturi nu sunt perceptibile prin tehnica experienţei; numai realităţile personalităţii Tatălui, Fiul şi Spiritul, pot fi pricepute de către personalitatea creaturii finite în atitudinea de rugăciune-adorare.

106:2.8 (1165.5) În sinteza desăvârşită putere-personalitate a Fiinţei Supreme se va găsi asociat întregul caracter absolut al mai multor triodităţi apte pentru această asociere, iar această personalitate, rodul evoluţiei, va fi susceptibilă de a fi contactată şi înţeleasă experienţial de către toate personalităţile finite. Când ascendenţii vor atinge cel de-al şaptelea stadiu postulat al existenţei spirituale, ei vor face experienţa realizării unei noi semnificaţii-valoare a caracterului absolut şi infinit al triodităţilor, aşa cum o revelează nivelele subabsolute ale Fiinţei Supreme, care este cognoscibilă prin experienţă. Dar, pentru a ajunge la aceste stadii de dezvoltare maximă, va trebui probabil să aştepte ca marele univers întreg să fie consolidat într-o manieră coordonată în lumină şi în viaţă.

3. Asocierea terţiară transcendentală a realităţii

106:3.1 (1165.6) Arhitecţii absoniţi întocmesc planul; Creatorii Supremi îl aduc în existenţă; Fiinţa Supremă îl va îndeplini în plenitudinea sa aşa cum a fost el creat în timp de către Creatorii Supremi şi prevăzut în spaţiu de către Maeştrii Arhitecţi.

106:3.2 (1165.7) În cursul epocii prezente a universului, Arhitecţii Universului Principal sunt cei care au sarcina de a coordona administrativ universul principal; dar apariţia Atotputernicului Suprem la încheierea prezentei epoci a universului va semnifica faptul că finitul evolutiv a ajuns la primul stadiu al destinului experienţial. Acest eveniment va conduce cu siguranţă la funcţionarea desăvârşită a primei Trinităţi experienţiale, uniunea Creatorilor Supremi, a Fiinţei Supreme şi a Arhitecţilor Universului Principal. Această Trinitate este menită să efectueze continuarea integrării evolutive a maestrului univers.

106:3.3 (1166.1) Trinitatea Paradisului este cu adevărat o Trinitate infinită, şi nici o Trinitate nu poate fi infinită fără a include această Trinitate originară. Dar trinitatea originară este rezultatul asocierii exclusive a Deităţilor absolute. Fiinţele subabsolute nu au avut nimic de a face cu această asociere primordială. Trinităţile experienţiale care apar ulterior înglobează chiar şi contribuţia personalităţilor create. Aceasta este cu siguranţă adevărat despre Ultimul Trinităţii, unde chiar prezenţa Maeştrilor Fii Creatori printre Creatorii Supremi este o garanţie a prezenţei simultane a experienţei actuale şi autentice a creaturii în interiorul acestei asocieri trinitare.

106:3.4 (1166.2) Prima Trinitate experienţială îngăduie grupurilor să ajungă la eventualităţile ultime. Grupurile asociative au facultatea de a anticipa, şi chiar de a transcende aptitudinile individuale, şi aceasta este adevărat chiar şi dincolo de nivelul finit. În epocile ce au să vină, după ce cele şapte suprauniversuri vor fi fost consolidate în lumină şi în viaţă, este dincolo de orice urmă de îndoială că Corpul Finalităţii va promulga scopurile Deităţii Paradisului după cum vor fi dictate de către cel Ultim al Trinităţii şi unificate în personalitatea-putere la Fiinţa Supremă.

106:3.5 (1166.3) În toate giganticele dezvoltări universale ale eternităţii trecute şi viitoare, noi detectăm expansiunea elementelor comprehensibile ale Tatălui Universal. În calitate de EU SUNT, noi postulăm filozofic că el impregnează întreg infinitul, dar nici o creatură nu poate concepe un asemenea postulat prin experienţă. Pe măsură ce universurile cresc, pe măsură ce gravitaţia şi iubirea se extind în spaţiul care se organizează în timp, noi devenim capabili de a înţelege, din ce în ce mai bine, Prima Sursă-Centru. Noi observăm că acţiunea gravitaţiei pătrunde în prezenţa spaţială a Absolutului Necalificat şi detectăm creaturi spirituale în evoluţie şi în expansiune în sânul prezenţei divine a Absolutului Deităţii, în vreme ce evoluţia spirituală şi evoluţia cosmică se unifică, prin acţiunea minţii şi prin experienţă, pe nivelele finite ale deităţii, în calitate de Fiinţă Supremă, şi se coordonează, pe nivelele transcendentale, în calitate de Ultim al Trinităţii.

4. Integrarea cuaternară ultimă

106:4.1 (1166.4) În sens ultim, Trinitatea Paradisului coordonează cu siguranţă, însă, în această privinţă, ea funcţionează în calitate de absolut care se califică pe sine; Ultimul Trinităţii experienţiale coordonează transcendentalul în calitate de transcendental. În eternul viitor, prin întărirea unităţii, această trinitate experienţială va face şi mai activă prezenţa, în cursul exteriorizării, a Deităţii Ultime.

106:4.2 (1166.5) În vreme ce Ultimul Trinităţii este menit să coordoneze creaţia maestrului univers, Dumnezeul cel Ultim este puterea-personalizare transcendentală a ţelului către care se orientează întregul maestru univers. Exteriorizarea totală a celui Ultim implică desăvârşirea creaţiei maestrului univers, şi comportă deplina emergenţă a acestei Deităţi transcendentale. Noi nu cunoaştem schimbările care vor fi inaugurate de deplina emergenţă a celui Ultim. Însă, tot aşa cum Supremul este deja în mod spiritual şi personal prezent în Havona, aşa şi cea din urmă este acolo deopotrivă de prezentă, însă în sens absonit şi suprapersonal.

106:4.3 (1166.6) Pe de altă parte, existenţa Locţiitorilor Calificaţi ai Ultimului v-a fost adusă la cunoştinţă, fără totuşi să fi fost informaţi de locul lor de rezidenţă sau de funcţiunea lor prezentă.

106:4.4 (1167.1) Independent de repercusiunile administrative care însoţesc ivirea Deităţii Ultime, valorile personale ale divinităţii ei transcendentale vor putea fi experimentate de toate personalităţile care vor fi participat la actualizarea acestui nivel al Deităţii. Transcenderea finitului nu poate să conducă decât la realizarea ultimă. Dumnezeul Ultim există în transcenderea timpului şi a spaţiului, dar este totuşi subabsolut, în pofida aptitudinii sale inerente de a funcţiona în asociere cu absolutele.

5. Asocierea coabsolută sau cea de-a cincea fază

106:5.1 (1167.2) Ultimul este apogeul realităţii transcendentale, aşa cum Supremul este piatra de încoronare a realităţii experienţial-evolutive. Iar emergenţa efectivă a acestor două Deităţi experienţiale pune fundamentele celei de-a doua Trinităţi experienţiale. Aceasta este Absolutul Trinităţii, uniunea lui Dumnezeului Suprem, a Dumnezeului Ultim şi a Consumatorului nerevelat al Destinului Universului. Şi această Trinitate are teoretic capacitatea de a activa Absoluturile potenţialităţii - Absolutul Deităţii, Absolutul Universal şi Absolutul Necalificat; însă formarea desăvârşită a acestui Absolut al Trinităţii nu s-ar putea realiza decât după desăvârşirea evoluţiei întregului maestru univers, de la Havona până la cel de-al patrulea şi al celui din urmă nivel al spaţiului exterior.

106:5.2 (1167.3) Precizăm că aceste Trinităţi experienţiale sunt corelative nu numai ale calităţilor personalităţii Divinităţii experienţiale, ci şi ale tuturor calităţilor altfel-decât-personale care caracterizează unitatea Deităţii pe care ele au atins-o. Deşi prezenta expunere tratează esenţialmente despre fazele personale ale unificării cosmosului, nu rămâne mai puţin adevărat că aspectele impersonale ale universului sunt în mod egal menite să se unifice, aşa cum este ilustrat de sinteza personalităţii-putere care se produce actualmente în legătură cu evoluţia Fiinţei Supreme. Calităţile spirituale personale ale Supremului sunt inseparabile de prerogativele de putere ale Atotputernicului, şi ambele sunt completate de potenţialul necunoscut al minţii Supremului. Dumnezeul ultim ca persoană nu poate nici el să fie considerat în afara aspectelor altfel-decât-personale ale Deităţii ultime. În fine, pe nivelul absolut, Absolutul Deităţii şi Absolutul Necalificat sunt inseparabile şi imperceptibile în prezenţa Absolutului Universal.

106:5.3 (1167.4) În ele însele şi prin ele însele, trinităţile nu sunt personale, dar ele nu sunt contrare personalităţii. Mai degrabă ele o înglobează şi, într-un sens colectiv, o pun în corelaţie cu funcţiunile impersonale. Trinităţile sunt deci întotdeauna realităţi ale deităţii, dar niciodată realităţi ale personalităţii. Aspectele personalităţii unei trinităţi sunt individual inerente membrilor ei, şi, ca persoane individuale, acestea nu sunt această trinitate; ele sunt trinitatea numai în calitate de grup. Acest grup este trinitatea, dar trinitatea include întotdeauna orice deitate pe care o înglobează, trinitatea este unitatea deităţii.

106:5.4 (1167.5) Cele trei Absoluturi - Absolutul Deităţii, Absolutul Universal şi Absolutul Necalificat - nu formează o trinitate, căci ele nu sunt toate deităţi. Numai ceea ce este deificat poate să devină o trinitate; toate celelalte asocieri sunt triunităţi sau triodităţi.

6. Integrarea absolută sau cea de-a şasea fază

106:6.1 (1167.6) Potenţialul prezent al maestrului univers poate fi cu dificultate calificat drept absolut, deşi este probabil foarte aproape de ultim, şi noi socotim că este imposibil să se ajungă la revelarea deplină a valorilor-semnificaţii absolute din câmpul unui cosmos subabsolut. Noi întâlnim aşadar dificultăţi considerabile atunci când încercăm să concepem o exprimare totală a posibilităţilor nelimitate ale celor trei Absoluturi, sau chiar şi atunci când încercăm să ne reprezentăm personalizarea experienţială a Dumnezeului cel Absolut pe nivelul în prezent impersonal al Absolutului Deităţii.

106:6.2 (1168.1) Cadrul spaţial al maestrului univers pare să fie adecvat pentru actualizarea Fiinţei Supreme, pentru formarea şi deplina funcţiune a Ultimului Trinităţii, pentru exteriorizarea Dumnezeului cel Ultim, şi chiar şi pentru premisele Absolutului Trinităţii; dar conceptele noastre privitoare la deplina funcţiune a acestei a doua Triodităţi experienţiale par să implice un factor care depăşeşte chiar şi domeniul imens de întins al maestrului univers.

106:6.3 (1168.2) Dacă admitem ipoteza unui cosmos-infinit - un fel de cosmos nelimitat de dincolo de maestrul univers - şi dacă concepem că dezvoltările finale ale Absolutului Trinităţii vor avea loc la un asemenea stadiu supraultim de acţiune, atunci devine posibil să presupunem că funcţiunea desăvârşită a Absolutului Trinităţii îşi va găsi expresia finală în creaţiile infinităţii şi va încheia actualizarea absolută a tuturor potenţialelor. Integrarea şi asocierea segmentelor mereu mai întinse ale realităţii se vor apropia de caracterul absolut al statutului proporţional cu includerea oricărei realităţi în segmentele astfel asociate.

106:6.4 (1168.3) Cu alte cuvinte, Absolutul Trinităţii, după cum o indică şi numele lui, este realmente absolut în funcţiunea sa totală. Nu ştim cum poate o funcţiune absolută să atingă o expresie totală pe o bază calificată, limitată sau restrânsă în vreun alt mod. Pornind de aici, trebuie să presupunem că orice funcţiune a totalităţii de acest ordin va fi necondiţionată (în potenţial). Şi s-ar părea de asemenea că necondiţionatul ar fi şi el nelimitat, cel puţin dintr-un punct de vedere cantitativ, cu toate că nu suntem atât de siguri în ceea ce priveşte relaţiile cantitative.

106:6.5 (1168.4) Noi suntem totuşi siguri de acest lucrul: Trinitatea Paradisului existenţială este infinită, şi Ultimul Trinităţii experienţiale este subinfint, dar Absolutul Trinităţii nu este atât de uşor de clasificat; geneza şi constituirea lui sunt experienţiale, însă el are o înrâurire categorică asupra Absoluturilor existenţiale ale potenţialităţii.

106:6.6 (1168.5) Deşi nu este prea este profitabil pentru mintea umană să caute să înţeleagă aceste concepte îndepărtate şi supraumane, noi sugerăm ca voi să vă închipuiţi acţiunea eternităţii Absolutului Trinităţii ca una culminând într-un fel de experimentare a absoluturilor de potenţialitate. Aceasta pare să fie o concluzie rezonabilă în ceea ce priveşte Absolutul Universal, dacă nu şi Absolutul Necalificat; măcar ştim că Absolutul Universal nu este numai static şi potenţial, ci şi asociativ în sensul de Deitate totală al acestor cuvinte. Cât despre valorile conceptibile ale divinităţii şi ale personalităţii, aceste evenimente presupuse implică personalizarea Absolutului Deităţii precum şi apariţia valorilor suprapersonale şi a semnificaţiilor ultrapersonale inerente desăvârşirii personalităţii Dumnezeului cel Absolut - al treilea şi ultimul dintre Deităţile experienţiale.

7. Finalitatea destinului

106:7.1 (1168.6) Unele dificultăţi în conceperea integrării realităţii infinite sunt inerente faptului că toate aceste idei conţin ceva din finalitatea dezvoltării universale, un fel de realizare experimentabilă a tot ceea ce ar putea exista vreodată. Şi este de neconceput că infinitatea cantitativă ar putea vreodată să fie complet realizată în finalitate. În cele trei Absoluturi potenţiale rămân întotdeauna posibilităţi neexplorate pe care nici un grad de dezvoltare experienţială nu le-ar putea epuiza vreodată. Eternitatea însăşi, deşi absolută, nu este mai mult decât absolută.

106:7.2 (1169.1) Chiar şi o încercare de a concepe integrarea finală este inseparabilă de realizările eternităţii necalificate, şi prin urmare, acest concept este practic irealizabil în orice epocă ce se poate concepe în viitor.

106:7.3 (1169.2) Destinul este stabilit de actul volitiv al Deităţilor care constituie Trinitatea Paradisului; destinul este stabilit în imensitatea celor trei mari potenţiale, al căror caracter absolut înglobează posibilităţile tuturor dezvoltărilor viitoare; destinul este probabil consumat de actul Consumatorului Destinului Universului, şi acest act este probabil conţinut, precum şi Supremul şi Ultimul, în Trinitatea Absolută. Orice destin experienţial poate fi cuprins, cel puţin parţial, de creaturile care experimentează, dar un destin care atinge existenţialele infinite le este prea puţin comprehensibil. Destinul finalităţii este o realizare existenţial-experienţială care pare să implice Absolutul Deităţii. Or, Absolutul Deităţii stă în relaţii de eternitate cu Absolutul Necalificat graţie Absolutului Universal. Iar aceste trei Absoluturi, ale căror posibilităţi sunt experienţiale, sunt efectiv esenţiale, ba chiar mai mult, căci ele sunt fără limite, independente de timp şi de spaţiu, fără măsuri sau hotare - cu adevărat infinite.

106:7.4 (1169.3) Improbabilitatea de a atinge ţelul nu împiedică totuşi discutarea teoriilor filozofice privitoare la aceste destine ipotetice. Actualizarea Absolutului Deităţii ca un Dumnezeu absolut pe care îl poţi atinge poate fi practic imposibil de realizat; totuşi, această împlinire a finalităţii rămâne o posibilitate teoretică. Implicarea Absolutului Necalificat într-un cosmos-infinit de neconceput poate fi incomensurabil de îndepărtată în viitorul interminabilei eternităţi, însă o asemenea ipoteză este totuşi valabilă. Muritorii, morontialii, spiritele, finalitarii, transcedentalii şi alţii, precum şi universul însuşi şi toate celelalte faze ale realităţii, au cu siguranţă un destin final din punct de vedere potenţial a cărui valoare este absolută, dar noi ne îndoim că vreo fiinţă sau vreun univers va realiza vreodată complet toate aspectele unui astfel de destin.

106:7.5 (1169.4) Oricare ar fi stadiul vostru de creştere în înţelegerea Tatălui, mintea voastră se va clătina întotdeauna înaintea infinităţii nerevelate a Tatălui-UE SUNT, a cărei imensitate inexplorabilă va rămâne perpetuu insondabilă şi incomprehensibilă în cursul tuturor ciclurilor eternităţii. Oricât de mult aţi asimila voi din Dumnezeu, va rămâne întotdeauna o parte mult mai vastă din el, şi voi nici măcar nu-i veţi bănui existenţa. Iar noi credem că aceasta este tot atât de adevărat pe nivelurile transcendentale ca şi în domeniile existenţei finite. Căutarea după Dumnezeu nu are sfârşit!

106:7.6 (1169.5) Incapacitatea de a se contopi cu Dumnezeu în sensul final nu ar trebui nicicum să descurajeze creaturile universului. Într-adevăr, voi puteţi atinge şi atingeţi de fapt nivelele Deităţii Septuple, ale Supremului şi ale Ultimului, care reprezintă pentru voi ceea ce reprezintă realizarea infinită a lui Dumnezeu Tatăl pentru Fiul Etern şi pentru Autorul Comun în statutul lor absolut de existenţă eternă. Departe de a istovi creaturile, infinitatea lui Dumnezeu ar trebui să fie încredinţarea supremă că, în timpul întregului viitor fără sfârşit, o personalitate ascendentă va avea, înaintea ei, aceste posibilităţi de dezvoltare ale personalităţii şi de asociere a Deităţii pe care eternitatea însăşi nu le va epuiza sau limita.

106:7.7 (1169.6) Pentru creaturile finite ale marelui univers, conceptul de maestru univers pare aproape infinit, dar fără îndoială că arhitecţii săi absoniţi percep relativitatea sa în raport cu dezvoltările viitoare şi imaginabile în nesfârşitul EU SUNT. Spaţiul însuşi nu este decât o condiţie ultimă, o condiţie de calificare în interiorul absolutului relativ al zonelor liniştite ale spaţiului intermediar.

106:7.8 (1170.1) În viitorul inimaginabil de îndepărtat, în momentul de eternitate al desăvârşirii finale a întregului maestru univers, nu este nici urmă de îndoială că noi toţi vom contempla retrospectiv istoria sa completă ca fiind doar începutul, ca fiind numai creaţia unor fundamente finite şi transcendentale, în vederea unor metamorfoze încă şi mai mari şi mai captivante în infinitatea neexplorată. În acel moment viitor al eternităţii, maestrul univers va părea încă tânăr; într-adevăr, el va fi întotdeauna tânăr în faţa posibilităţilor nelimitate ale eternităţii fără sfârşit.

106:7.9 (1170.2) Improbabilitatea de a atinge un destin infinit nu împiedică nicidecum formarea de idei despre acest destin, şi noi nu ezităm a spune că, dacă cele trei potenţiale absolute ar putea într-o bună zi să fie complet actualizate, atunci ar fi posibil să se conceapă integrarea finală a realităţii totale. Dezvoltarea acestei realizări se bazează pe actualizarea făcută completă de Absolutul Necalificat, de cel Universal şi de cel al Deităţii, cele trei potenţialităţi a căror uniune constituie latenţa EU SUNT-ului, realităţile în suspans ale eternităţii, posibilităţile nerealizate ale întregului viitor, şi încă mai mult.

106:7.10 (1170.3) Tot ce se poate spune este că astfel de eventualităţi sunt mai degrabă îndepărtate. Cu toate acestea, în mecanismele, în personalităţile şi în asocierile celor trei Trinităţi, noi credem că detectăm posibilitatea teoretică a unei reunificări a celor şapte faze absolute ale Tatăl-EU SUNT. Iar aceasta ne pune faţă în faţă cu conceptul triplei Trinităţi care înglobează Trinitatea Paradisului de statut existenţial, şi cele două Trinităţi de natură şi de origine experienţială care apar pe urmă.

8. Trinitatea trinităţilor

106:8.1 (1170.4) Natura Trinităţii Trinităţilor este dificil de descris minţii omeneşti. Aceasta este însumarea actuală a totalităţii infinităţii experienţiale aşa cum se manifestă ea într-o infinitate teoretică de realizare eternă. În Trinitatea Trinităţilor, infinitul experienţial ajunge să se identifice cu infinitul existenţial, şi amândouă nu sunt decât una în EU SUNT-ul preexperienţial şi preexistenţial. Trinitatea Trinităţilor este expresia finală a tot ceea ce este conţinut în cele cincisprezece triunităţi şi triodităţi asociate. Le este greu fiinţelor relative să înţeleagă finalităţile, fie ele existenţiale fie experienţiale; de aceea, ele trebuie prezentate întotdeauna ca fiind relativităţi.

106:8.2 (1170.5) Trinitatea Trinităţilor există în diverse faze. Ea conţine posibilităţi, probabilităţi şi inevitabilităţi care deconcertează imaginaţia fiinţelor situate mult deasupra nivelului uman. Ele comportă implicaţii probabil de nebănuit de către filozofiile celeste, căci implicaţiile lor sunt conţinute în triunităţi, şi, în ultimă analiză, triunităţile sunt insondabile.

106:8.3 (1170.6) Trinitatea Trinităţilor se poate descrie în diverse moduri. Noi alegem să prezentăm conceptul la trei nivele, adică după cum urmează:

106:8.4 (1170.7) 1. Nivelul celor trei Trinităţi.

106:8.5 (1170.8) 2. Nivelul Deităţii experienţiale.

106:8.6 (1170.9) 3. Nivelul EU SUNT-ului.

106:8.7 (1170.10) Acestea sunt nivele de unificare în creştere. În realitate, Trinitatea Trinităţilor este primul nivel, în timp ce al doilea şi al treilea sunt derivative de unificare ale primului.

106:8.8 (1171.1) PRIMUL NIVEL. Pe acest nivel iniţial de asociere, se socoteşte că cele trei Trinităţi funcţionează ca grupări perfect sincronizate, deşi distincte, de personalităţi ale Deităţii.

106:8.9 (1171.2) 1. Trinitatea Paradisului, asocierea celor trei Deităţi ale Paradisului - Tatăl, Fiul şi Spiritul. Trebuie amintit că Trinitatea Paradisului posedă o triplă funcţiune - o funcţiune absolută, o funcţiune transcendentală (Trinitatea Ultimului) şi o funcţiune finită (Trinitatea Supremaţiei). Trinitatea Paradisului este în acelaşi timp oricare dintre aceste funcţiuni şi toate aceste funcţiuni, în orice moment şi în permanenţă.

106:8.10 (1171.3) 2. Trinitatea Ultimă. Aceasta este asocierea Deităţii Creaturilor Supreme, a Dumnezeului Suprem şi a Arhitecţilor Universului Principal. Cu toate că această prezentare a aspectelor divine ale acestei Trinităţi este adecvată, trebuie notat că această Trinitate comportă şi alte faze, care par totuşi să se coordoneze perfect cu aspectele divinităţii.

106:8.11 (1171.4) 3. Trinitatea Absolută. Aceasta este gruparea Dumnezeului Suprem, a Dumnezeului Ultim şi a Consumatorului Destinului Universal în ceea ce priveşte toate valorile divinităţii. Anumite alte faze ale acestei grupări triunice privesc valori altele-decât-ale divinităţii din cosmosul în expansiune, dar ele se unifică cu fazele divinităţii, întocmai cum aspectele puterii şi personalităţii Deităţilor experienţiale sunt actualmente în curs de sinteză experienţială.

106:8.12 (1171.5) Asocierea celor trei Trinităţi în Trinitatea Trinităţilor oferă posibilitatea unei integrări nelimitate a realităţii. Această grupare conţine cauze, activităţi intermediare şi efecte finale; iniţiatori, realizatori şi consumatori; începuturi, existenţe şi destine. Asocierea Tată-Fiu a devenit Fiu-spirit apoi Spirit-suprem şi se continuă în Suprem-Ultim şi în Ultim-absolut, şi merge chiar şi până la Absolut şi la Tatăl-Infinit - desăvârşirea ciclului realităţii. Tot astfel, în alte faze care nu privesc atât de îndeaproape divinitatea şi personalitatea, Prima Mare Sursă-Centru realizează în sine nelimitarea realităţii urmând tot cercul eternităţii, de la deplinătatea existenţei în sine, trecând prin revelarea perpetuă de sine, până la finalitatea realizării de sine de la absolutul existenţialelor la finalitatea experienţialelor.

106:8.13 (1171.6) AL DOILEA NIVEL. Coordonarea celor trei Trinităţi implică inevitabil uniunea conjugată a Deităţilor experimentabile, care sunt genetic asociate cu aceste Trinităţi. Natura acestui al doilea nivel a fost uneori prezentată după cum urmează:

106:8.14 (1171.7) 1. Supremul. El este rezultanta deităţii din unitatea Trinităţii Paradisului în legătură experienţială cu Fiii Creatori şi cu Fiicele Creative ale Deităţilor Paradisului. Supremul este încorporarea în deitate a desăvârşirii primului stadiu al evoluţiei finite.

106:8.15 (1171.8) 2. Ultimul. El este rezultanta deităţii din unitatea provenită din cea de-a doua Trinitate, personificarea transcendentală şi absonită a divinităţii. Cel Ultim constă într-o unitate de numeroase calităţi considerate în mod divers. Conceperea sa de către oameni ar face bine să includă cel puţin fazele ultimităţii care gerează autoritate, care sunt personal experimentabile şi care unifică prin tensiuni, dar Deitatea exteriorizată comportă multe alte aspecte nerevelate. Ultimul şi Supremul sunt comparabile, dar nu identice, şi Ultimul nu este numai o amplificare a Supremului.

106:8.16 (1172.1) 3. Absolutul. Se susţin multe teorii despre caracterul celui de-al treilea membru al celui de-al doilea nivel al Trinităţii Trinităţilor. Dumnezeu cel Absolut este indubitabil implicat în această asociere în calitate de personalitate decurgând din funcţiunea finală a Trinităţii Absolute, şi, totuşi, Absolutul Deităţii este o realitate existenţială posedând un statut de eternitate.

106:8.17 (1172.2) Dificultatea conceptuală privitoare la acest al treilea membru este inerentă faptului că presupunerea prezenţei unui asemenea membru implică prezenţa unui singur Absolut. Teoretic, dacă un astfel de eveniment ar putea avea loc, noi am asista la unificarea experienţială a celor trei Absoluturi într-unul singur. Or, suntem învăţaţi că, în infinitate şi din punct de vedere existenţial, nu este decât un singur Absolut. Deşi identitatea acestui al treilea membru este doar puţin clară, se emite adesea ipoteza că el ar putea să constea într-o formă de legătură imaginabilă şi într-o manifestare cosmică a Absolutului Deităţii, a Absolutului Universal şi a Absolutului Necalificat. Este mai mult ca sigur că Trinitatea Trinităţilor ar putea atinge cu dificultate completa ei funcţionare fără unificarea totală a celor trei Absoluturi, iar cele trei a Absoluturi pot fi unificate cu dificultate fără realizarea completă a tuturor potenţialelor infinite.

106:8.18 (1172.3) Deformarea adevărului se va reduce probabil la minimum, dacă membrul Trinităţii Trinităţilor va fi conceput ca fiind Absolutul Universal, cu condiţia ca această concepţie să considere că Universalul nu este doar static şi potenţial, ci şi asociativ. Totuşi, noi încă nu percepem cum se leagă el de aspectele creative şi evolutive ale funcţiunii Deităţii totale.

106:8.19 (1172.4) Cu toate că este dificil să se formeze un concept desăvârşit al Trinităţii Trinităţilor, faptul de a avea un concept limitat nu este atât de greu. Dacă cel de-al doilea nivel al Trinităţii Trinităţilor este conceput ca esenţialmente personal, atunci devine întrutotul posibil să se presupună că uniunea Dumnezeului cel Suprem, a Dumnezeului cel Ultim şi a Dumnezeului cel Absolut reprezintă repercusiunea personală a uniunii Trinităţilor personale, care Trinităţi sunt ancestrale faţă de aceste Deităţi experienţiale. Noi îndrăznim să avansăm opinia că aceste trei Deităţi experienţiale se vor unifica cu siguranţă pe al doilea nivel, ca o consecinţă directă a unităţii crescânde a Trinităţilor lor ancestrale şi cauzative care formează primul nivel.

106:8.20 (1172.5) Primul nivel constă din trei Trinităţi. Al doilea nivel există ca asociere a personalităţii cuprinzând personalităţile Deităţii de evoluţie experienţială, de exteriorizare experienţială şi cele experienţial existenţiale. Şi, independent de orice dificultate conceptuală în înţelegerea completei trinităţi a Trinităţilor, asocierea personală a celor trei Deităţi pe cel de-al doilea nivel a devenit manifestă în epoca propriului nostru univers în fenomenul zeificării lui Majeston. Acesta din urmă a fost actualizat pe al doilea nivel de către Absolutul Deităţii acţionând prin intermediul Ultimului şi ca răspuns la porunca creativă iniţială a Fiinţei Supreme.

106:8.21 (1172.6) AL TREILEA NIVEL. Într-o ipoteză necalificată a celui de-al doilea nivel al Trinităţii Trinităţilor, este cuprinsă corelarea tuturor fazelor tuturor felurilor de realităţi care există, care au existat sau care ar putea exista în ansamblul infinităţii. Fiinţa Supremă nu este numai Spirit, ci şi minte, putere şi experienţă. Cel Ultim este toate acestea, şi mult mai mult. Cât despre conceptul unit al unicităţii Absolutului Deităţii, al celui Universal şi al celui Necalificat, el include finalitatea absolută a oricărei realizări a realităţii.

106:8.22 (1172.7) În uniunea Supremului, a Ultimului şi a Absolutului desăvârşit, s-ar putea produce o reconstituire funcţională a acestor aspecte ale infinităţii care au fost la origine fragmentate de EU SUNT şi care s-au tradus prin apariţia celor Şapte Absoluturi ale Infinităţii. Deşi filozofii universului socotesc că aceasta este o probabilitate extrem de îndepărtată, noi ne punem totuşi adesea următoarea întrebare: dacă al doilea nivel al Trinităţii Trinităţilor ar putea vreodată atinge o unitate trinitară, la ce s-ar ajunge atunci, ca o consecinţă a unei asemenea unităţi a deităţii? Noi nu ştim acest lucru, dar suntem convinşi că aceasta va conduce direct la realizarea EU SUNT-ului ca susceptibil de a fi atins prin experienţă. Din punct de vedere al fiinţelor personale, aceasta ar putea însemna că incognoscibilul EU SUNT a devenit accesibil experienţei ca Tată-Infinit. Cât despre semnificaţia acestor destine absolute punctului de vedere nepersonal, aceasta este o altă chestiune, pe care numai eternitatea ar putea-o clarifica. Însă, atunci când examinăm aceste eventualităţi îndepărtate în calitate de creaturi personale, noi deducem că destinul final al tuturor personalităţilor este cunoaşterea finală a Tatălui Universal al acestor aceleaşi personalităţi.

106:8.23 (1173.1) EU SUNT-ul aşa cum îl concepem filozofic în eternitatea trecută este singur, nu există nimeni în afară de el. Dacă privim în eternitatea viitoare, noi nu vedem că în calitate de existenţial, EU SUNT-ul s-ar putea schimba vreodată, dar avem tendinţa de a prevedea o vastă diferenţă experienţială. Un asemenea concept al lui EU SUNT implică deplina realizare de sine. El îmbrăţişează galaxia nelimitată a personalităţilor care au devenit participanţi voluntari în revelarea de sine a EU SUNT-ului, şi care vor rămâne veşnic părţi volitive absolute ale totalităţii infinităţii, fiii finalităţii ai Tatălui absolut.

9. Unificarea existenţială infinită

106:9.1 (1173.2) În conceptul de Trinitate a Trinităţilor, noi postulăm posibilitatea unificării experienţiale a realităţii nelimitate, şi emitem uneori teoria că totul s-ar putea produce în extrema depărtare a foarte îndepărtatei eternităţi. Dar există totuşi o unificare actuală contemporană a infinităţii, chiar în epoca noastră, ca şi în toate epocile trecute şi viitoare ale universului; această unificare este existenţială în Trinitatea Paradisului. Unificarea infinităţii este inimaginabil de îndepărtată ca realitate experienţială, dar o unitate a infinităţii necalificate domină prezentul moment al existenţei universului şi uneşte divergenţele oricărei realităţi cu o măreţie existenţială absolută.

106:9.2 (1173.3) Când creaturile finite încearcă să conceapă o unificare a infinitului pe nivelele finalităţii eternităţii consumate, ele se găsesc în faţa limitărilor intelectuale inerente existenţei lor finite. Timpul, spaţiul şi experienţa formează bariere pentru conceptele creaturilor; şi totuşi, fără timp, în afara spaţiului şi în lipsa experienţei, nici o creatură nu ar putea ajunge la o înţelegere, chiar şi limitată, a realităţii universului. Nici o creatură evolutivă nu ar putea vreodată percepe relaţiile de secvenţă dacă ar fi insensibilă la timp. Nici o creatură nu ar putea sonda relaţiile de simultaneitate dacă nu ar percepe spaţiul. Nici o creatură evolutivă nu ar putea nici chiar să existe fără experienţă. Numai cele Şapte Absoluturi ale Infinităţii transcende realmente experienţa, şi chiar şi acelea pot fi experienţiale în anumite faze.

106:9.3 (1173.4) Timpul, spaţiul şi experienţa sunt cele mai mari auxiliare ale omului pentru perceperea realităţii relative, şi ele sunt totuşi cele mai formidabile obstacole ale lui în calea percepţiei realităţii complete. Muritorii şi multe alte creaturi ale universului găsesc necesar să se gândească la potenţiale ca fiind actualizate în spaţiu şi evoluând până la maturitate în timp, dar tot acest proces nu este decât un fenomen de spaţiu-timp, care nu se petrece efectiv în Paradis şi în eternitate. Pe nivelul absolut, nu este nici timp nici spaţiu; toate potenţialele pot fi percepute acolo ca actuale.

106:9.4 (1173.5) Conceptul de unificare a oricărei realităţi în prezenta epocă a universului, sau în orice altă epocă, este esenţialmente dublu: existenţial şi experienţial. Această unitate este în curs de realizare experienţială în Trinitatea Trinităţilor, dar gradul de actualizare aparentă a acestei triple Trinităţi este direct proporţional cu dispariţia calificărilor şi imperfecţiunilor realităţii din cosmos; totuşi, integrarea totală a realităţii este prezentă fără rezervă, veşnic şi existenţial, în Trinitatea Paradisului, înăuntrul căreia, chiar în acest moment al existenţei universului, realitatea infinită este absolut unificată.

106:9.5 (1174.1) Paradoxul creat de punctele de vedere experienţiale şi existenţiale este inevitabil; el rezultă, în parte, din faptul că Trinitatea Paradisului şi Trinitatea Trinităţilor sunt fiecare în parte relaţii de eternitate, pe care muritorii le pot percepe numai ca relativităţi din spaţiu-timp. Conceptul uman asupra actualizării experienţiale progresive a Trinităţii Trinităţilor este punctul de vedere al timpului. El trebuie completat prin postulatul adiţional că Trinitatea Trinităţilor este deja o realizare factuală care este punctul de vedere al eternităţii. Dar cum este posibil să se concilieze aceste două puncte de vedere? Noi le sugerăm muritorilor finiţi să accepte adevărul că Trinitatea Paradisului este unificarea existenţială a infinităţii, şi că inaptitudinea de a detecta prezenţa actuală şi manifestarea completă a Trinităţii Trinităţilor experienţiale provine, în parte, din deformările reciproc cauzate:

106:9.6 (1174.2) 1. În punctul de vedere uman limitat, inaptitudinea de a înţelege conceptul de eternitate necalificată.

106:9.7 (1174.3) 2. În statutul uman imperfect, în depărtarea nivelului absolut al experienţelor.

106:9.8 (1174.4) 3. În scopul existenţei umane, în faptul că umanitatea este concepută pentru a evolua prin tehnica experienţei; ea trebuie deci să depindă de experienţa prin inerenţă şi prin constituţie. Numai un Absolut poate fi în acelaşi timp existenţial şi experienţial.

106:9.9 (1174.5) În Trinitatea Paradisului, Tatăl Universal este EU SUNT-ul Trinităţii Trinităţilor. Acestea sunt limitările finite care împiedică să se facă experienţa Tatălui ca fiind infinit. Conceptul de EU SUNT existenţial, solitar, pretrinitar şi inaccesibil, şi postulatul EU SUNT-ului experienţial, posterior Trinităţii Trinităţilor şi accesibil, nu formează decât o singură şi aceeaşi ipoteză; nici o schimbare efectivă nu a avut loc în Infinit; toate dezvoltările aparente sunt datorate creşterii capacităţilor de receptare a realităţii şi de apreciere a cosmosului.

106:9.10 (1174.6) În ultimă analiză, EU SUNT-ul trebuie să existe înaintea tuturor existenţialelor şi după toate experienţialele. Aceste idei se poate să nu clarifice paradoxurile eternităţii şi ale infinităţii în mintea umană, dar ele ar trebui cel puţin să stimuleze intelectele finite să înfrunte din nou aceste probleme fără sfârşit. Aceste probleme vor continua să vă intrige pe Salvington, şi, mai târziu, atunci când veţi fi finalitari, şi mai departe de-a lungul viitorului nelimitat al carierelor voastre eterne în universul aflat în largă expansiune.

106:9.11 (1174.7) Mai devreme sau mai târziu, toate personalităţile universului vor începe să-şi dea seama că căutarea finală a eternităţii este explorarea fără sfârşit a infinităţii, călătoria de descoperire care nu va avea niciodată sfârşit în absolutul Primei Surse-Centru. Mai devreme sau mai târziu, ne vom da toţi seama că creşterea creaturilor este proporţională cu identificarea lor cu Tatăl. Noi ajungem la înţelegerea că faptul de a trăi voia lui Dumnezeu este paşaportul etern pentru posibilităţile fără sfârşit ale infinităţii însăşi. Muritorii vor înţelege, într-o bună zi, că reuşita în căutarea Infinitului este direct proporţională cu gradul atins în asemănarea cu Tatăl, şi că în cursul prezentei epoci a universului, realităţile Tatălui sunt revelate în calităţile divine. Şi aceste calităţi ale divinităţii sunt dobândite personal de către creaturile universale care fac experienţa trăirii dumnezeieşti, şi a trăi dumnezeieşte înseamnă a trăi efectiv voia lui Dumnezeu.

106:9.12 (1175.1) Pentru creaturile finite, materiale şi evolutive, o viaţă bazată pe faptul trăirii voinţei Tatălui conduce direct la supremaţia spiritului în cadrul personalităţii şi la apropierea cu un ceva mai mult a acestor creaturi de înţelegerea Tatălui Infinit. Viaţa astfel centrată asupra Tatălui este întemeiată pe adevăr, sensibilă la frumuseţe şi dominată de bunătate. Persoana care îl cunoaşte astfel pe Dumnezeu este lăuntric iluminată prin adorare şi în exterior devotată servirii sincere a fraternităţii universale a tuturor personalităţilor, o slujire plină de îndurare şi motivată de iubire. În acelaşi timp, toate aceste calităţi ale vieţii sunt unificate în personalitatea în evoluţie pe nivelele mereu ascendente ale înţelepciunii cosmice, ale realizării de sine, ale descoperirii lui Dumnezeu şi ale adorării Tatălui.

106:9.13 (1175.2) [Prezentat de un Melchizedek din Nebadon]