Capitolul 92, Evoluţia ulterioară a religiei

   
   Paragraph Numbers: On | Off
Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Cartea Urantia

Capitolul 92

Evoluţia ulterioară a religiei

92:0.1 (1003.1) CU MULTĂ vreme înaintea aportului revelaţiilor sistematice de pe Urantia, oamenii aveau o religie de origine naturală care făcea parte din experienţa lor evolutivă; dar această religie de origine naturală era, în ea însăşi, produsul înzestrărilor supraanimale din om. Religia evolutivă a luat încet formă, în cursul mileniilor carierei bazate pe experienţă a omenirii, prin intermediul următoarelor influenţe care operează în interior şi au efect asupra sălbaticului, a barbarului şi a civilizatului:

92:0.2 (1003.2) 1. Adjutantul adoraţiei- apariţia în conştiinţa animală a potenţialelor supraanimale pentru a percepe realitatea. Acesta se poate numi instinctul uman primordial de căutare a Deităţii.

92:0.3 (1003.3) 2. Adjutantul înţelepciunii- manifestarea, într-o minte adoratoare, a tendinţei de a-şi dirija adorarea în canale superioare de expresie şi în concepte mereu mai extinse asupra realităţii Deităţii.

92:0.4 (1003.4) 3. Duhul-Sfânt- acesta este prima înzestrare supramentală, şi el apare infailibil în toate personalităţile umane de bună credinţă. Slujirea lui pe lângă o minte înfometată de adorare şi însetată de înţelepciune creează capacitatea de a înţelege prin sine însuşi postulatul supravieţuirii umane, atât ca concept teologic, cât şi ca experienţă personală actuală şi factuală.

92:0.5 (1003.5) Funcţionarea coordonată a acestor trei servicii divine este întru totul suficientă pentru a declanşa şi a urmări credinţa religiei evolutive. Aceste influenţe sunt sporite mai târziu prin Ajustorii Gândirii, prin serafimi şi prin Spiritul Adevărului, care accelerează orice cadenţă a dezvoltării religioase. Aceşti agenţi au funcţionat un timp îndelungat pe Urantia, şi ei vor continua atâta timp cât această planetă va rămâne o sferă locuită. O mare parte a potenţialului acestor agenţi divini nu a avut încă niciodată ocazia să se exprime; multe dintre revelaţii vor fi făcute în cursul epocilor viitoare, pe măsură ce religia muritorilor se va înălţa, nivel după nivel, până la înălţimile celeste ale valorii morontiale şi ale adevărului spiritual.

1. Natura evolutivă a religiei

92:1.1 (1003.6) Evoluţia religiei a fost urmărită în trecut de la frica primitivă şi de la credinţa în fantome, prin numeroase stadii succesive de dezvoltare, incluzând eforturile, mai întâi pentru a constrânge spiritele şi apoi pentru a le îmbuna. Fetişurile triburilor au devenit totemuri şi zei tribali; formulele magice au devenit rugăciuni moderne. Circumcizia, care a fost mai întâi un sacrificiu, a devenit un procedeu igienic.

92:1.2 (1003.7) În cursul copilăriei sălbatice a raselor, religia a progresat de la adorarea naturii la fetişism, trecând prin cultul fantomelor. În zorile civilizaţiei, rasa umană a îmbrăţişat credinţele mai mistice şi mai simbolice, în timp ce astăzi, în pragul maturităţii ei, omenirea se pregăteşte să aprecieze adevărata religie şi chiar un început de revelaţie a adevărului însuşi.

92:1.3 (1004.1) Religia se naşte ca reacţie biologică a minţii la credinţele spirituale şi la mediul înconjurător; ea este ultimul lucru care să piară sau să se schimbe dintr-o rasă. Religia este adaptarea societăţii, într-o anumită epocă, la ceea ce este misterios. Ca instituţie socială, ea cuprinde rituri, simboluri, culte, scrieri, altare, sanctuare şi temple. Apa sfinţită, relicvele, fetişurile, farmecele, podoabele sacerdotale, clopotele, tobele şi preoţimea sunt comune tuturor religiilor. Şi este imposibil să se separe complet religia, care rezultă exclusiv din evoluţie, de magie sau de vrăjitorie.

92:1.4 (1004.2) Misterul şi puterea au stimulat întotdeauna sentimentele şi temerile religioase, în timp ce emoţia a funcţionat continuu ca un puternic factor condiţionant al dezvoltării lor. Frica a fost întotdeauna stimulul religios fundamental. Frica dă o formă zeilor religiei evolutive şi motivează ritualul religios al credinţelor primitive. Pe măsură ce civilizaţia progresează, frica este modificată prin venerare, prin admiraţie, prin respect şi prin simpatie, apoi condiţionarea ei continuă prin remuşcări şi prin căinţă.

92:1.5 (1004.3) Un popor asiatic spunea prin învăţăturile sale că „Dumnezeu este o mare teamă”; acesta este rezultatul religiei exclusiv evolutive. Isus, revelaţia de tipul cel mai elevat din viaţa religioasă, proclama că „Dumnezeu este iubire”.

2. Religia şi moravurile

92:2.1 (1004.4) Religia este cea mai rigidă şi cea mai inflexibilă dintre toate instituţiile umane, dar ea se adaptează cu întârziere schimbărilor sociale. În cele din urmă, religia evolutivă reflectă bine moravurile schimbătoare care, la rândul lor, pot fi afectate de religia revelată. Lent, sigur, dar fără plăcere, religia (cultul) merge în urma înţelepciunii - cunoaşterea dirijată de raţiunea bazată pe experienţă şi iluminată de revelaţia divină.

92:2.2 (1004.5) Religia se agaţă de moravuri; ceea ce era este străvechi şi presupus sacru. Din acest motiv, şi numai din acesta, s-a făcut că uneltele de piatră au persistat multă vreme în epoca bronzului şi a fierului. Arhivele voastre conţin următorul pasaj: „Iar dacă îmi faci un templu de piatră, să nu îl clădeşti din piatră cioplită, căci dacă foloseşti uneltele tale pentru a-l face, l-ai profanat”. Chiar şi astăzi, hinduşii îşi aprind focul folosind prin frecare un fel de sfredel primitiv. În cursul religiei evolutive, orice inovaţie a fost întotdeauna considerată ca un sacrilegiu. Sacramentul nu trebuia să fie compus din alimente noi şi manufacturate, ci din alimente mai primitive: „Carnea friptă în foc şi pâinea fără plămadă servite cu ierburi amare.” Uzanţele sociale de toate tipurile, şi chiar şi procedurile legale, se agaţă de formele vechi.

92:2.3 (1004.6) Când oamenii moderni se miră că Scripturile a diferite religii prezintă atât de multe pasaje care pot fi socotite drept obscene, ei ar trebui să reflecteze şi să observe că generaţiilor care au trecut le-a fost teamă să elimine ceea ce strămoşii lor socotiseră drept sfânt şi sacru. O generaţie poate să considere ca obscene multe dintre lucrurile pe care generaţiile precedente le-au acceptat ca făcând parte din moravurile admise, şi chiar din ritualurile religioase aprobate. Un mare număr de controverse religioase au fost ocazionate de nesfârşite încercări de a concilia practicile străvechi, dar reprobabile, cu noile progrese ale raţiunii, de a găsi teorii plauzibile care să justifice crezurile care perpetuează obiceiurile vetuste şi desuete.

92:2.4 (1004.7) Însă este ceva cât se poate de prostesc să vrei să accelerezi prea brusc creşterea religioasă. O rasă sau o naţiune nu pot să asimileze, dintr-o religie avansată, decât părţi rezonabil de coerente şi de compatibile cu statutul ei evolutiv curent, şi care ţin cont de geniul ei de adaptare. Condiţiile sociale, climatice, politice şi economice exercită toate o influenţă în determinarea cursului şi progresului evoluţiei religioase. Moralitatea socială nu e determinată de religie, nici măcar de religia evolutivă; acestea sunt mai degrabă forme de religie care sunt dictate de moralitatea rasială.

92:2.5 (1005.1) Rasele de oameni nu acceptă decât superficial o religie nouă şi străină; de fapt, ei o adaptează la moravurile lor şi la modurile lor vechi de a crede. Se găseşte un bun exemplu la un trib din Noua Zeelandă ai cărui preoţi, după ce au acceptat nominal creştinismul, au declarat apoi că ar fi primit direct de la Gabriel revelaţiile care dădeau asigurarea că acest acelaşi trib devenise poporul ales al lui Dumnezeu, şi porunceau ca să li se îngăduie membrilor lui să se dedea liber la relaţii sexuale desfrânate şi la multe altele dintre obiceiurile lor străvechi şi reprehensibile. Toţi creştinii nou-botezaţi au aderat imediat la această versiune nouă şi mai puţin constrângătoare a creştinismului.

92:2.6 (1005.2) Într-o vreme sau alta, religia a sancţionat toate felurile de comportamente contradictorii şi nelogice; ea practic a aprobat, într-o epocă dată, tot ceea ce se consideră acum ca imoral sau nelegiuit. Conştiinţa, neînvăţată de experienţă şi neajutată de raţiune, nu a fost niciodată şi nici nu va putea vreodată să fie un ghid sigur şi infailibil pentru conduita umană. Conştiinţa nu este o voce divină care vorbeşte sufletului omenesc; ea este numai suma totală a conţinutului moral şi etic al moravurilor dintr-un oarecare stadiu curent de existenţă; ea reprezintă pur şi simplu concepţia umană de reacţie ideală într-un concurs de împrejurări dat.

3. Natura religiei evolutive

92:3.1 (1005.3) Studiul religiei omeneşti este examinarea straturilor sociale fosilifere ale epocilor trecute. Moravurile zeilor antropomorfi reflectă fidel morala oamenilor care au fost primii în a concepe aceste deităţi. Religiile antice şi mitologia descriu cu fidelitate credinţele şi tradiţiile popoarelor pierdute de multă vreme în obscuritate. Aceste străvechi practici culturale persistă alături de obiceiurile economice şi de evoluţiile sociale noi şi, bineînţeles, ele par în mod grosolan nelogice. Rămăşiţele cultului oferă o bună imagine a religiilor rasiale din trecut. Reamintiţi-vă mereu că cultele nu sunt formate pentru a descoperi adevărul, ci mai degrabă pentru a promulga crezul lor.

92:3.2 (1005.4) Religia a fost întotdeauna o chestiune de rituri, de ritualuri, de practici, de ceremonii şi de dogme. În general, ea a fost pângărită de o eroare care provoacă discordii persistente, iluzia poporului ales. Ideile religioase cardinale - incantaţia, inspiraţia, revelaţia, potolirea, căinţa, ispăşirea, intervenţia, sacrificiul, rugăciunea, spovedania, adoraţia, supravieţuirea după moarte, sacramentul, ritualul, preţul de răscumpărare, salutul, izbăvirea, alianţa, impuritatea, purificarea, profeţia, păcatul original - urcă toate până în timpurile foarte îndepărtate ale fricii primordiale de fantome.

92:3.3 (1005.5) Religia primitivă nu este nici mai mult nici mai puţin decât o prelungire a luptei pentru existenţa materială, înglobând existenţa de dincolo de mormânt. Practicile acestui crez reprezintă extinderea luptei pentru subzistenţă în domeniul unei lumi imaginare a spiritelor fantomă. Dar, dacă voi sunteţi tentaţi să criticaţi religia evolutivă, atunci luaţi seama. Reamintiţi-vă că ea reprezintă ceea ce s-a întâmplat; acesta este un fapt istoric. Amintiţi-vă şi că puterea unei idei nu rezidă în certitudinea sau în adevărul ei, ci mai degrabă în forţa ei de seducţie asupra oamenilor.

92:3.4 (1006.1) Religia evolutivă nu ia măsuri pentru a asigura schimbări sau revizuiri; contrar ştiinţei, ea nu se îngrijeşte de propria sa corecţie progresivă. Religia evoluată impune respect pentru că adepţii ei cred că ea este Adevărul. „Credinţa transmisă sfinţilor odată pentru totdeauna” trebuie, în teorie, să fie în acelaşi timp definitivă şi infailibilă. Cultul se opune dezvoltării pentru că progresul adevărat ar modifica sau ar distruge cultul însuşi; de aceea, revizuirea trebuie să îi fie întotdeauna impusă.

92:3.5 (1006.2) Numai două influenţe pot modifica şi înălţa dogmele religiei naturale; presiunea moravurilor în lent progres, şi iluminarea periodică a revelaţiilor epocii. Nu este surprinzător că progresul fusese lent; în timpurile străvechi, dacă cineva era progresist sau inventiv, el era trimis la moarte ca un vrăjitor. Cultul evoluează lent prin generaţii istorice şi prin cicluri milenare, dar progresează. Credinţa evolutivă în fantome a pus bazele unei filozofii a religiei revelată care a distrus, în cele din urmă, superstiţia care i-a dat naştere.

92:3.6 (1006.3) Religia a frânat dezvoltarea socială în multe feluri, însă, fără religie, nu ar fi fost nici moralitate, nici etică durabile, nici civilizaţie demnă de acest nume. Religia a fost mama multor culturi nereligioase; sculptura îşi are originea în cioplirea de idoli, arhitectura în construcţia de temple, poezia în incantaţii, muzica în cântecele de adorare, teatrul în acţiunea de îndrumare a spiritului, iar dansul în festivalurile sezoniere de adorare.

92:3.7 (1006.4) Dar, în vreme ce atragem atenţia asupra faptului că religia a fost esenţială pentru dezvoltarea şi prezervarea civilizaţiei, trebuie notat că religia naturală a contribuit, de asemenea, în mare măsură, la paralizarea şi la schilodirea civilizaţiei înseşi, pe care altminteri a încurajat-o şi a întreţinut-o. Religia a perturbat activităţile industriale şi dezvoltarea economică; ea a risipit muncă şi a delapidat capitaluri; nu i-a fost întotdeauna de ajutor familiei; nu a favorizat cum trebuie pacea şi bunăvoinţa; ea uneori a neglijat educaţia şi a întârziat ştiinţa; a sărăcit pe nedrept viaţa sub pretextul de a îmbogăţi moartea. Religia evolutivă, religia umană, a fost într-adevăr vinovată de toate aceste greşeli, erori şi gafe, şi de multe altele; ea a reuşit totuşi să menţină o etică culturală, o civilizaţie morală şi o coeziune socială, şi i-a permis religiei revelate ulterioare să compenseze aceste numeroase imperfecţiuni evolutive.

92:3.8 (1006.5) Religia evolutivă a fost instituţia umană cea mai costisitoare, dar eficienţa ei a fost incomparabilă. Religia umană nu se justifică decât în lumina civilizaţiei evolutive. Dacă omul nu era produsul ascendent al evoluţiei animale, atunci acest curs de dezvoltare a religiei ar fi rămas fără justificare.

92:3.9 (1006.6) Religia a facilitat acumularea de capitaluri; ea a încurajat anumite tipuri de muncă; răgazul preoţilor a promovat arta şi cunoaşterea; în cele din urmă, rasa a câştigat mult ca urmare a tuturor acestor erori iniţiale în tehnica etică. Şamanii, cinstiţi şi necinstiţi, au fost teribil de costisitori, însă valoarea lor era pe deplin reflectată în costul lor. Profesiunile savante şi ştiinţa însăşi au ieşit la iveală din preoţimea parazitară. Religia a încurajat civilizaţia şi a asigurat continuitatea societăţii; ea a fost forţa de poliţie morală a tuturor timpurilor. Religia a procurat disciplina umană şi stăpânirea de sine, care au făcut posibilă înţelepciunea. Religia este biciul eficient al evoluţiei, care mână fără milă umanitatea indolentă şi suferindă pentru a ieşi din starea ei naturală de inerţie intelectuală şi a se înălţa la nivelele superioare ale raţiunii şi ale înţelepciunii.

92:3.10 (1006.7) Religia evolutivă, această moştenire sacră de ascensiune animală, trebuie mereu să continue să fie rafinată şi înnobilată prin cenzura constantă a religiei revelate şi prin cuptorul fierbinte al ştiinţei autentice.

4. Darul revelaţiei

92:4.1 (1007.1) Revelaţia este evolutivă, dar întotdeauna progresivă. De-a lungul epocilor istoriei unei lumi, revelaţiile succesive sunt întotdeauna în expansiune şi mai luminătoare. Misiunea revelaţiei constă în a selecţiona şi a cenzura religiile evolutive în succesiunea lor; dar, dacă revelaţia urmează să exalte şi să înalţe pe etape religiile de evoluţie, trebuie ca aceste vizite divine să descrie învăţături care nu sunt prea îndepărtate de ideile şi de reacţiile epocii în care sunt prezentate. Revelaţia trebuie să păstreze deci întotdeauna contactul cu evoluţia, şi chiar face acest lucru. Religia revelaţiei se vede întotdeauna limitată de capacitatea oamenilor de a o recepta.

92:4.2 (1007.2) Dar, independent de relaţiile lor sau de derivaţiile lor aparente, religiile revelaţiei sunt întotdeauna caracterizate printr-o credinţă într-o Deitate de valoare finală şi într-un concept de supravieţuire a identităţii personalităţii după moarte.

92:4.3 (1007.3) Religia evolutivă este sentimentală, nu logică. Ea este reacţia oamenilor la credinţa într-o lume ipotetică a spiritelor fantomă - reflexul uman al credinţei stârnit de realizarea necunoscutului şi de frica de el. Religia revelată este propusă de adevărata lume spirituală; ea este răspunsul cosmosului supraintelectual la setea pe care o au muritorii de a crede în Deităţi universale şi de a depinde de ele. Religia evolutivă descrie tatonările omenirii care se învârte în cerc în căutarea adevărului; religia revelată este chiar acest adevăr.

92:4.4 (1007.4) Religia revelaţiei a comportat numeroase evenimente, dintre care numai cinci au marcat o epocă. Acestea au fost următoarele:

92:4.5 (1007.5) 1. Învăţăturile dalamaţiene. Adevăratul concept de Primă Sursă-Centru a fost promulgat, pentru prima dată pe Urantia, de către cei o sută de membri corporali ai statului major al Prinţului Caligastia. Această revelaţie în creştere a Deităţii s-a continuat timp de peste trei sute de mii de ani, până în clipa în care ea a fost brusc întreruptă de secesiunea planetară şi de dezmembrarea regimului educativ. În afară de lucrarea lui Van, influenţa revelaţiei dalamaţiene a fost practic pierdută pentru întreaga lume. Chiar şi nodiţii uitaseră adevărurile în epoca sosirii lui Adam. Printre toţi cei care au primit învăţăturile celor o sută, oamenii roşii au fost cei care le-au conservat cel mai îndelungat timp, dar, în religia amerindiană, ideea de Mare Spirit nu era decât un concept vag până când contactul cu creştinismul l-a clarificat şi întărit considerabil.

92:4.6 (1007.6) 2. Învăţăturile edenice. Adam şi Eva descriu din nou conceptul de Tată al tuturor la popoarele evolutive. Dezmembrarea primului Eden a oprit cursul revelaţiei adamice înainte ca ea să-şi fi luat cu adevărat zborul, dar învăţăturile rămase de la Adam au fost preluate de preoţii setiţi, iar unele dintre aceste adevăruri nu au fost niciodată în întregime pierdute pentru lume. Întreaga tendinţă a evoluţiei religioase levantine a fost modificată de învăţăturile setiţilor, însă, către anul 2.500 înaintea erei creştine, umanitatea pierduse în mare măsură din vedere ceea ce oferiseră prezentatorii revelaţiei în epoca Edenului.

92:4.7 (1007.7) 3. Melchizedek din Salem. Acest fiu din Nebadon trimis în ajutorul planetei a inaugurat cea de-a treia revelaţie a adevărului pe Urantia. Preceptele cardinale ale acestor învăţături erau încrederea şi credinţa. El dădea ca învăţătură încrederea în omnipotenţa binefacerii lui Dumnezeu şi proclama credinţa ca fiind actul prin care oamenii căpătau graţia lui Dumnezeu. Aceste învăţături s-au amestecat treptat cu credinţele şi cu practicile a diverse religii evolutive şi au dat în cele din urmă naştere sistemelor teologice prezente pe Urantia la începutul primului mileniu de după Crist.

92:4.8 (1008.1) 4. Isus din Nazaret. Crist Mihail a prezentat, pentru a patra oară Urantiei conceptul de Dumnezeu ca Tată Universal, şi, în general, această învăţătură era iubirea şi servirea, adorarea plină de afecţiune pe care un fiu creat o dă de bună voie în recunoaşterea slujirii afectuoase a lui Dumnezeu, Tatăl său, şi ca răspuns la această slujire; acesta este serviciul pe care fiii creaţi îl oferă din toată inima fraţilor lor bucurându-se să realizeze că, prin acest serviciu, ei îl servesc în egală măsură pe Dumnezeu Tatăl.

92:4.9 (1008.2) 5. Capitolele Urantiei. Aceste expuneri, din care face parte capitolul prezent, constituie cea mai recentă prezentare a adevărului înaintea muritorilor Urantiei. Ele se deosebesc de toate revelaţiile anterioare, căci ele nu reprezintă lucrarea unei singure personalităţi din univers, ci o prezentare compusă de numeroase fiinţe. Totuşi, niciodată nici o revelaţie nu poate fi completă înainte de realizarea Tatălui Universal. Toate celelalte slujiri celeste nu sunt decât parţiale, trecătoare şi practic adaptate la condiţiile locale de timp şi de spaţiu. Este posibil ca admiţând acest lucru, să se micşoreze forţa şi autoritatea imediate ale tuturor revelaţiilor, dar pe Urantia a venit vremea în care este oportun să se facă aceste declaraţii deschise, chiar şi cu riscul de a slăbi influenţa şi autoritatea prezentei opere, care reprezintă revelaţia cea mai recentă a adevărului raselor muritoare ale Urantiei.

5. Marii conducători religioşi

92:5.1 (1008.3) În religia evolutivă, zeii sunt concepuţi ca existând sub înfăţişarea oamenilor. În religia revelată, oamenii sunt învăţaţi că ei sunt fiii lui Dumnezeu - şi chiar modelaţi sub imaginea finită a divinităţii. În credinţele care sintetizează învăţăturile revelaţiei şi produsele evoluţiei, conceptul de Dumnezeu este un amestec:

92:5.2 (1008.4) 1. De idei preexistente ale cultelor evolutive.

92:5.3 (1008.5) 2. De idei sublime ale religiei revelate.

92:5.4 (1008.6) 3. De puncte de vedere personale ale marilor şefi religioşi, ale profeţiilor şi ale învăţătorilor omenirii.

92:5.5 (1008.7) Cea mai mare parte a marilor epoci religioase au fost inaugurate de viaţa şi de învăţăturile unei personalităţi ieşite din comun. Majoritatea mişcărilor morale istorice demne de menţionat şi-au avut originea în îndrumările unui conducător. Oamenii au avut întotdeauna tendinţa de a-l venera pe acest conducător, chiar şi în pofida învăţăturilor sale, de a respecta personalitatea sa, chiar pierzând din vedere adevărurile pe care le proclama aceasta. Acest lucru nu este lipsit de motiv: inima omului evolutiv conţine dorinţa instinctivă de a primi ajutorul de sus şi de dincolo. Această dorinţă arzătoare este menită să anticipeze apariţia pe Terra a Prinţului Planetar şi a Fiilor Materiali ulteriori. Pe Urantia, oamenii au fost privaţi de aceşti şefi şi conducători supraumani; de aceea, ei caută constant să compenseze această pierdere, înconjurându-i pe şefii lor umani cu legende care vădesc origini supranaturale şi cariere miraculoase.

92:5.6 (1008.8) Multe rase şi-au închipuit că şefii lor erau născuţi de fecioare; carierele lor sunt bine presărate cu episoade miraculoase, iar întoarcerea lor este întotdeauna aşteptată de grupurile lor respective. Oamenii din triburile Asiei centrale aşteaptă încă întoarcerea lui Gingis Han; în Tibet, în China şi în India, cel aşteptat este Buddha, iar în cadrul Islamului, Mahomed; la amerindieni, acesta era Onamonalonton; la evrei era, în general, întoarcerea lui Adam ca şef întrupat. În Babilon, zeul Marduk era o perpetuare a legendei lui Adam, ideea de fiu-de-Dumnezeu, veriga care pune în legătură omul cu Dumnezeu. Ca urmare a apariţiei lui Adam pe pământ, aşa-zişii fii ai lui Dumnezeu erau ceva obişnuit printre rasele lumii.

92:5.7 (1009.1) Dar, independent de teama superstiţioasă pe care cineva o încerca adesea faţă de ei, fapt este că aceşti învăţători au fost personalităţi temporale servind ca puncte de sprijin pârghiilor adevărului revelat, pentru a face să progreseze moralitatea, filozofia şi religia omenirii.

92:5.8 (1009.2) Pe parcursul unui milion de ani de istorie umană a Urantiei au existat sute şi sute de şefi religioşi, de la Onagar până la Guru Nanak. În acest timp, s-au produs multe fluxuri şi refluxuri ale mareei adevărului religios şi ale credinţei spirituale şi, în trecut, fiecare renaştere a religiei pe Urantia a fost identificată cu viaţa şi cu învăţăturile vreunui şef religios. Studiind învăţătorii timpurilor recente, se poate dovedi utilă gruparea lor pe şapte epoci religioase majore de istorie a Urantiei după Adam.

92:5.9 (1009.3) 1. Perioada setită. Preoţii setiţi, regeneraţi sub conducerea lui Amosad, au devenit marii învăţători postadamici. Ei au activat în toate ţinuturile andiţilor, iar influenţa lor în timp a persistat cel mai mult la greci, la sumerieni şi la hinduşi. La cei din urmă, ei au existat până în epoca actuală, ca brahmani ai credinţei hinduse. Setiţii şi fidelii lor nu au pierdut niciodată în întregime conceptul de Trinitate revelat de Adam.

92:5.10 (1009.4) 2. Era misionarilor melchizedeki. Într-o mare măsură, religia Urantiei a fost regenerată de eforturile învăţătorilor însărcinaţi de Machiventa Melchizedek în epoca în care el trăia şi îşi răspândea învăţătura în Salem, aproape cu două mii de ani înaintea lui Crist. Aceşti misionari proclamau credinţa ca preţ pentru graţia lui Dumnezeu; învăţăturile lor nu au provocat apariţia imediată a religiilor, dar au format totuşi bazele pe care învăţătorii ulteriori ai adevărului trebuiau să clădească religiile Urantiei.

92:5.11 (1009.5) 3. Era posterioară lui Melchizedek. Amenemope şi Ikhnaton îşi răspândeau amândoi învăţătura în cursul acestei perioade, dar geniul religios cel mai remarcabil al erei posterioare lui Melchizedek a fost şeful unui grup de beduini levantini, fondatorul religiei ebraice - Moise. Moise a predicat monoteismul. El a zis: „Ascultă, O, Israele, Domnul nostru Dumnezeu este un singur Dumnezeu”. „Domnul, el este Dumnezeu, şi nu mai există nimeni altul ca el”. El a căutat cu stăruinţă să dezrădăcineze, la poporul său, vestigiile cultului fantomelor, mergând chiar până la a prescrie pedeapsa cu moartea pentru cel care îl practica. Monoteismul lui Moise a fost modificat de succesorii săi, dar mai târziu ei au revenit la multe dintre învăţăturile lui. Măreţia lui Moise rezidă în înţelepciunea şi în pătrunderea sa. Au fost oameni care au avut concepte şi mai mari asupra lui Dumnezeu, dar nici unul nu a reuşit vreodată atât de bine să facă să se adopte credinţe atât de avansate de către un număr atât de mare de persoane.

92:5.12 (1009.6) 4. Cel de-al şaselea secol de dinaintea lui Crist. Acesta a fost unul dintre cele mai mari secole de trezire religioasă la care fusese vreodată martoră Urantia. Numeroase personalităţi s-au ridicat ca să proclame adevărul, şi printre ele se pot invoca Gautama, Confucius, Lao-Tse, Zoroastru şi învăţătorii jainişti. Învăţăturile lui Gautama sunt foarte larg răspândite în Asia; milioane de oameni îl respectă în calitate de Buddha. Confucius a jucat pentru moralitatea chineză acelaşi rol ca şi Platon pentru filozofia greacă; învăţăturile lor au avut fără îndoială repercusiuni religioase, dar, strict vorbind, nici unul dintre cei doi nu era un învăţător religios. Lao-Tse a avut o viziune mai largă asupra lui Dumnezeu în Tao decât Confucius în omenire sau decât Platon în idealism. Zoroastru, deşi foarte influenţat de conceptul predominant al dualismului spiritual, binele şi răul, exalta categoric, în acelaşi timp, ideea unei Deităţi eterne şi de victorie ultimă a luminii asupra întunericului.

92:5.13 (1010.1) 5. Primul secol al erei creştine. Ca învăţător religios, Isus din Nazaret a pornit de la cultul stabilit de Ioan Botezătorul şi s-a îndepărtat atât cât a putut de posturi şi de forme. În afară de Isus, Paul din Tars şi Filon din Alexandria au fost cei mai mari învăţători religioşi ai acestei epoci. Conceptele lor asupra religiei au jucat un rol dominant în evoluţia credinţei care poartă numele lui Crist.

92:5.14 (1010.2) 6. Secolul al șaselea după Hristos. Mohammed a întemeiat o religie care se ridica deasupra multor credințe ale vremii sale. Religia sa a reprezentat o protestare împotriva influenței credințelor străine și împotriva incoerenței vieții religioase a propriului său popor.

92:5.15 (1010.3) 7. Cel de-al şaselea secol al erei creştine. Această perioadă comportă două mişcări religioase: dezmembrarea unităţii creştinismului în Occident şi sinteza unei noi religii în Orient. În Europa, creştinismul devenit o instituţie atinsese un grad de scleroză care a făcut continuarea creşterii sale incompatibilă cu unitatea. În Orient, învăţăturile conjugate ale Islamului, ale hinduismului şi ale budismului au fost sintetizate de Nanak şi de fidelii lui în sikism, una dintre religiile cele mai evoluate ale Asiei.

92:5.16 (1010.4) Viitorul Urantiei va fi indubitabil caracterizat de apariţia învăţătorilor adevărului religios - Paternitatea lui Dumnezeu şi fraternitatea tuturor creaturilor. Dar trebuie sperat că eforturile înflăcărate şi sincere ale acestor viitori profeţi vor fi mai puţin îndreptate către întărirea barierelor dintre religii, şi mai mult către creşterea unei fraternităţi religioase de adorare spirituală printre numeroşi fideli ai teologiilor intelectuale diferite, atât de caracteristice planetei Urantia din Satania.

6. Religiile compozite

92:6.1 (1010.5) Religiile Urantiei din secolul al douăzecilea oferă un tablou interesant al evoluţiei sociale a tendinţei umane către adorare. Multe credinţe au progresat foarte puţin de la epoca cultului fantomelor. Ca grup, pigmeii din Africa nu au reacţii religioase, deşi unii dintre ei cred puţin într-un mediu înconjurător alcătuit de spirite. Ei sunt astăzi exact în punctul unde se găseau oamenii primitivi la începutul evoluţiei religiei. Credinţa fundamentală a religiei primitive era în supravieţuirea după moarte. Ideea de a adora un Dumnezeu personal denotă o dezvoltare evolutivă avansată, şi chiar şi primul stadiu de revelaţie. Dyakşii nu au instituit decât practicile religioase cele mai primitive. Eschimoşii şi amerindienii încă nu aveau, până mai recent, decât concepte foarte sărace despre Dumnezeu; ei credeau în fantome, şi aveau o vagă idee despre un fel de supravieţuire după moarte. Aborigenii australieni de astăzi au doar o frică de fantome, groază de singurătate, şi o adorare rudimentară a strămoşilor. Zuluşii tocmai sunt pe cale de a elabora o religie a sacrificiilor şi a fricii de fantome. Numeroase triburi africane nu au depăşit încă stadiul fetişismului evoluţiei religioase, exceptând cazul când ele au suferit influenţa misionarilor creştini şi musulmani. Totuşi, câteva grupuri sunt ataşate de multă vreme de ideea de monoteism, asemeni tracilor de altădată care credeau de asemenea în nemurire.

92:6.2 (1010.6) Pe Urantia, religia evolutivă şi religia revelată progresează cot la cot, în timp ce se amestecă şi fuzionează în diverse sisteme teologice care sunt recunoscute în lume în epoca redactării capitolelor prezente. Aceste religii, cele ale secolului al douăzecilea al Urantiei, pot fi enumerate după cum urmează:

92:6.3 (1011.1) 1. Hinduismul - cea mai veche.

92:6.4 (1011.2) 2. Religia ebraică.

92:6.5 (1011.3) 3. Budismul.

92:6.6 (1011.4) 4. Învăţăturile lui Confucius.

92:6.7 (1011.5) 5. Credinţele taoiste.

92:6.8 (1011.6) 6. Zoroastrismul.

92:6.9 (1011.7) 7. Şintoismul.

92:6.10 (1011.8) 8. Jainismul.

92:6.11 (1011.9) 9. Creştinismul.

92:6.12 (1011.10) 10. Islamul.

92:6.13 (1011.11) 11. Sikismul - cea mai recentă.

92:6.14 (1011.12) Religiile cele mai evoluate ale antichităţii erau iudaismul şi hinduismul, şi au exercitat fiecare în parte o mare influenţă asupra cursului dezvoltării religioase în Occident şi în Orient. Hinduşii şi evreii credeau că religiile lor erau inspirate şi revelate, şi că toate celelalte erau forme decadente al unicei credinţe adevărate.

92:6.15 (1011.13) India este divizată între religiile hindusă, sikhă, musulmană şi jainistă, dintre care fiecare îl descrie pe Dumnezeu, pe om şi universul conform propriilor ei concepţii. China urmează învăţăturile taoiste şi ale lui Confucius. Şinto este respectată în Japonia.

92:6.16 (1011.14) Marile credințe internaționale și interrasiale includ cea ebraică, budistă, creștină și islamică. Budismul se răspândește de la Ceylon și Birmania, prin Tibet și China, până în Japonia. A demonstrat o adaptabilitate la obiceiurile multor popoare, care a fost egalată doar de creștinism.

92:6.17 (1011.15) Religia ebraică înglobează tranziţia filozofică dintre politeism şi monoteism; ea este o verigă evolutivă dintre religiile de evoluţie şi religiile de revelaţie. Evreii au fost singurul popor occidental care să urmeze evoluţia zeilor lor primitivi până la capăt, până la Dumnezeul revelaţiei, dar acest adevăr nu a fost niciodată larg acceptat înaintea epocii lui Isaia, care a predicat din nou ideea mixtă de o Deitate rasială conjugată cu un Creator Universal: „O Domn al Oştilor, Dumnezeu al Israelului, tu eşti Dumnezeu, chiar tu; tu ai creat cerul şi pământul”. La un moment dat, speranţa supravieţuirii civilizaţiei occidentale a rezidat în sublimul concept ebraic de bunătate şi în conceptul grecesc avansat de frumuseţe.

92:6.18 (1011.16) Religia creştină este religia care tratează despre viaţa şi învăţăturile lui Crist; ea este bazată pe teologia iudaismului, modificată de asimilarea anumitor învăţături ale lui Zoroastru şi de filozofia greacă, şi formulată în principal de trei personalităţi: Filon, Petru şi Pavel. Ea a trecut prin numeroase faze de evoluţie de la Pavel, şi este atât de occidentalizată, încât multe popoare neeuropene consideră cu totul natural creştinismul ca revelaţia străină a unui Dumnezeu străin, şi ca fiind destinată străinilor.

92:6.19 (1011.17) Islamul este legătura religo-culturală dintre Africa de Nord, Levant şi Asia de sud-est. Aceasta a fost teologia iudaică, în legătură cu învăţăturile creştine ulterioare, care au făcut Islamul monoteist. Discipolii lui Mahomed s-au poticnit de învăţăturile avansate ale Trinităţii; ei nu puteau înţelege doctrina celor trei personalităţi divine şi a unei singure Deităţi. Este întotdeauna dificil să se determine mintea evolutivă să accepte deodată un adevăr superior revelat. Omul este o creatură evolutivă şi, în ansamblu, trebuie ca el să-şi dobândească religia sa prin tehnici evolutive.

92:6.20 (1012.1) Cultul strămoşilor a constituit, într-o anumită epocă, un progres incontestabil în evoluţia religioasă, dar este în acelaşi timp uimitor şi regretabil că acest concept primitiv persistă în China, în Japonia şi în India printre atât de multe idei relativ mai avansate precum budismul şi hinduismul. În Occident, cultul strămoşilor a devenit venerarea zeilor naţionali şi respectul pentru eroii rasei. În secolul al douăzecilea, această religie naţionalistă de venerare a eroilor şi-a făcut apariţia în diverse laicisme radicale şi naţionaliste care caracterizează multe rase şi naţiuni occidentale. Această atitudine se regăseşte, de asemenea, în mare parte în marile universităţi şi în importantele comunităţi industriale ale popoarelor de limbă engleză. Ideea că religia nu este decât „căutarea în comun a vieţii de sfinţenie” nu diferă mult de aceste concepte. 'Religiile naţionale' nu reprezintă nimic mai mult decât o întoarcere la adorarea primitivă a împăratului la romani, iar la shintoişti - adorarea Statului în familia imperială japoneză.

7. Evoluţia ulterioară a religiei

92:7.1 (1012.2) Religia nu poate niciodată să devină un fapt ştiinţific. Filozofia poate, într-adevăr, să stea pe o bază ştiinţifică, însă religia rămâne întotdeauna fie evolutivă, fie revelată, fie o combinaţie eventuală a celor două, cum este cazul în lumea de azi.

92:7.2 (1012.3) Noile religii nu pot fi născocite; ele sunt fie provenite dintr-o evoluţie fie revelate deodată. Toate religiile evolutive sunt pur şi simplu expresii progresive ale credinţelor vechi, ale noilor adaptări, ale noilor ajustări. Vechiul nu încetează să existe; el este întemeiat pe ceea ce este nou, la fel ca şi în cazul sikhismului care a înmugurit, a înflorit şi şi-a înfipt rădăcinile în solul şi în formele hinduismului, ale budismului, ale islamismului şi ale altor culte contemporane. Religia primitivă era foarte democratică; sălbaticii luau şi dădeau cu împrumut cu uşurinţă. Numai odată cu religia revelată s-a întâmplat să apară egoismele teologice autocratice şi intolerante.

92:7.3 (1012.4) Numeroase religii ale Urantiei sunt toate bune în măsura în care îl aduc pe om la Dumnezeu, şi în măsura în care îi aduc omului realizarea Tatălui. Este o eroare, pentru un grup religios oarecare, să îşi imagineze că propriul său crez este Adevărul; această atitudine denotă mai multă aroganţă teologică decât certitudine în credinţă. Toate religiile Urantiei fără excepţie ar profita din faptul de a studia şi a asimila cel mai bun dintre adevărurile conţinute în toate celelalte, căci ele conţin toate adevărurile. Oamenii religioşi ar face mai bine să ia cu împrumut ceea ce este cel mai bun în credinţa spirituală vie a vecinilor lor, decât să denunţe ceea ce este mai rău în superstiţiile lor remanente şi în ritualurile lor desuete.

92:7.4 (1012.5) Toate aceste religii au apărut ca rezultat al reacţiei intelectuale variabile a oamenilor la îndrumări spirituale identice. Ei ar trebui să abandoneze orice speranţă de a ajunge la o uniformitate a crezului, a dogmelor şi a riturilor - căci acestea sunt intelectuale; însă ei pot, şi vor ajunge într-o zi, să realizeze o unitate în adorarea sinceră a Tatălui tuturor, pentru că acest lucru este spiritual, şi este veşnic adevărat că în spirit toţi oamenii sunt egali.

92:7.5 (1012.6) Religia primitivă era în mare măsură o conştiinţă a valorilor materiale, dar civilizaţia înalţă valorile religioase, căci adevărata religie este consacrarea de sine servirii valorilor semnificative şi supreme. Pe măsură ce religia evoluează, etica devine filozofia moralei, iar moralitatea devine autodisciplina prin criteriile semnificaţiilor superioare şi ale valorilor supreme - idealurile divine şi spirituale. Religia devine astfel o devoţiune spontană şi emoţionantă, experienţa vie a fidelităţii iubirii.

92:7.6 (1013.1) Calitatea unei religii se apreciază după:

92:7.7 (1013.2) 1. Valorile nivelului ei - loialităţile.

92:7.8 (1013.3) 2. Profunzimea semnificaţiilor ei - sensibilizarea indivizilor la aprecierea idealistă a acestor valori superioare.

92:7.9 (1013.4) 3. Intensitatea consacrării - gradul de devoţiune faţă de aceste valori divine.

92:7.10 (1013.5) 4. Progresul fără piedici al personalităţii pe această cale cosmică de viaţă spirituală idealistă, realizarea filiaţiei cu Dumnezeu şi a cetăţeniei indefinit progresive în univers.

92:7.11 (1013.6) Semnificaţiile religioase progresează în conştiinţa de sine atunci când copilul transferă de la părinţii lui la Dumnezeu ideile lui asupra omnipotenţei. Toată experienţa religioasă a unui asemenea copil depinde foarte mult de faptul că relaţiile lui cu părinţii au fost dominate de frică sau de dragoste. Sclavii au încercat întotdeauna mari dificultăţi în transformarea fricii de stăpânii lor în concepte de dragoste de Dumnezeu. Civilizaţia, ştiinţa şi religiile superioare trebuie să elibereze lumea de aceste frici născute din spaima de fenomenele naturale. O mai mare iluminare ar trebui astfel să îi scape pe muritorii educaţi de a depinde de un intermediar oarecare pentru a comunica cu Dumnezeu.

92:7.12 (1013.7) Stadiile intermediare ale ezitării idolatre pentru transferarea venerării lucrurilor omeneşti şi vizibile către lucrurile divine şi invizibile sunt inevitabile, dar aceste stadii ar trebui să fie scurtate de conştiinţa de înlesnirile aduse de slujirea spiritului divin superior. Totuşi, oamenii au fost profund influenţaţi nu numai de conceptele lor de Deitate, ci şi de caracterul de eroi pe care ei au ales să-i onoreze. E ceva foarte nefericit ca aceia care au ajuns să venereze Cristul divin şi să-l reînvie neglijaseră omul - viteazul şi curajosul erou - Ioşua ben Iosif.

92:7.13 (1013.8) Oamenii moderni au în ei înşişi o conştiinţă suficientă a religiei, dar obiceiurile lor de adorare sunt făcute confuze şi sunt discreditate de metamorfozarea lor accelerată şi de dezvoltarea lor ştiinţifică fără precedent. Bărbaţii şi femeile care gândesc vor ca religia să fie definită din nou, şi această cerinţă va obliga religia să se reevalueze.

92:7.14 (1013.9) Omul modern este confruntat cu sarcina de a face într-o singură generaţie mai multe reajustări în valorile umane decât au fost făcute în două mii de ani. Iar toate astea influenţează atitudinea socială faţă de religie, căci religia este un mod de a trăi precum şi o tehnică de a gândi.

92:7.15 (1013.10) Adevărata religie trebuie mereu să fie simultan eternul fundament şi steaua călăuzitoare a tuturor civilizaţiilor durabile.

92:7.16 (1013.11) [Prezentat de un Melchizedek din Nebadon]

Foundation Info

Versiune pentru tipărire Versiune pentru tipărire

Urantia Foundation, 533 W. Diversey Parkway, Chicago, IL 60614, USA
Tel: +1-773-525-3319; Fax: +1-773-525-7739
© Urantia Foundation. Toate drepturile rezervate.